10 tipuri de perne decorative dreptunghiulare care schimbă complet aspectul camerei

perne decor dreptunghiulare în toate stilurile

Am un divan destul de lat (cam 90 cm) și mi-aș dori să-l populez cu perne decorative în care să mă cufund când vreau să mă relaxez, să citesc sau să mă uit la TV.

Din fericire, pe piață nu există doar perne de decor pătrate, dintre care am deja câteva modele simpatice cu pisici și nu numai.

Nu zic că acestea n-ar fi drăgălașe și acestea, dar sunt deja peste tot, iar într-un colț în care vrei să te retragi comod, unde să mai și moțăi puțin eventual, parcă ai vrea ceva mai ergonomic și confortabil, ca să te sprijini bine.

De aceea, în ultima vreme, tot urmăresc să adun, pentru divanul meu din colțul de lectură și, eventual, pentru canapea, câteva minuni de perne decorative dreptunghiulare, care să se potrivească și în tema livingului / încăperii.

Continuă lectura „10 tipuri de perne decorative dreptunghiulare care schimbă complet aspectul camerei”

Top 6 cele mai bune saltele cu arcuri: clasice, dar durabile!

Saltelele cu arcuri fac parte dintre „clasice” și sunt printre cele cele mai căutate și utilizate. Uie ce trebuie să știi despre aceste tipuri de saltele și cum o alegi pe cea potrivită pentru tine.

Interiorul unei astfel de saltele este creat din arcuri metalice interconectate menite să susțină greutatea corpului. În ultima vreme, în majoritatea cazurilor saltelelor de ultimă generație, arcurile sunt învelite în „buzunare” individuale, așa-numitele saltele pocket cu arcuri.  Spre deosebire de saltelele cu arcuri clasice, acestea oferă un suport mai bine conturat și o sensibilitate mai redusă în timpul mișcării.

Continuă lectura „Top 6 cele mai bune saltele cu arcuri: clasice, dar durabile!”