Sare, esențe aromatizante și terapeutice sau extracte exfoliante naturale? Dă drumul la apă în cadă, orice ai alege! Jos textila și gata, stai cât vrei în baie, până când simți că ți-ai revenit complet. Apoi, somnic și… ești ca nou/nouă!

Încearcă totuși o baie relaxantă când nu e caniculă sau ai un aer respirabil în casă. Ori redu temperatura apei de așa natură ca să nu petreci mult timp (tot) la temperaturi ridicate și în apă. 😉

Baia cu sare

O baie cu sare are un efect tonic și stimulează circulația sagvină. Umple cada cu apă călduță (28-30 de grade Celsius) și adaugă 2-3 pumni de sare de bucătărie sau sare marină.

Stai 10 minute în această baie, clătește-te și masează-ți corpul cu un prosop.

Uite și cum să-ți faci un scrub natural pentru exfoliere din sare de mare!

Baie cu tărâțe

Baia cu tărâțe calmează și catifelează pielea. Sub jetul robinetului de baie, atârnă un săculeț din tifon umplut cu tărâțe., astfel încât apa să treacă prin el.

Temperatura apei trebuie să fie cea obișnuită. După baie, nu folosi prosopul.

Baie aromată cu esență de brad

Esența de brad are efecte tonice asupra sistemului nervos și este foarte plăcut parfumată. Pune esență de brad în cada pe jumătate umplută. Apa să fie potrivită, spre caldă.

Stai cel puțin 15 minute în apă și relaxează-te cu ochii închiși.

Mai poți să-ți pregătești o baie relaxantă și cu lavandă, dacă aroma de brad nu e tocmai preferata ta – iată cum.

De asemenea, poți să te bucuri de o baie spumoasă și plină de arome relaxante sau energizante – aici niște sugestii utile.

Sursă foto: Unsplash/Hanna Postova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *