În general, snobii sunt considerate acele persoane care apreciază luxul și tot ce pare scump, dar nu este neapărat așa. Genul de oameni care se ghidează după aparențe, etichete, cei care vor să arate că sunt și au mai mult decât sunt în realitate. Cuvântul e adesea utilizat cu sens negativ, depreciativ, ironic, însă snobul nu este neapărat acel om care adoptă tot ceea ce este prin definiție opulent și luxos. De fapt, prin extensie, termenul a degenerat și a ajuns să însemne și asta. Snobul este, conform definiției de bază, acea persoană care admiră și colectează tot ce este în tendințe, la modă și îi pare rafinat și aparținând „lumii bune”.
Există așadar câteva beneficii în a fi un snob: în principal, împrejurimile unei anumite persoane sunt mult mai mult luate în considerare decât anumite persoane agitate și care își dau atenție ori decât unele specimene mult discutate. Obiectele frumoase și cele mai fine lucruri în viață – și care nu înseamnă neapărat și cele mai costisitoare – sunt celebrate, apreciate și cinstite ca artă.
Orice altceva mai puțin decât rafinat nu vor atrage atenția unui snob adevărat și nu vor marca o importanță pentru el. În general, tipurile de snobi sunt colecționari inerent creativi, cel puțin cu o dorință de a te diferenția de restul.
De exemplu, Cecil Beaton este cunoscut drept snobul snobilor. Deși a avut niște începuturi obișnuite, s-a catapultat el însuși în lumea glamour din înalta societate, în perioada interbelică, ca fotograf-scriitor-memorialist-și-creator de tot ce îl înconjura. S-a îndreptat către New York, ca, apoi, să se întoarcă în Marea Britanie cu mai nimic în buzunare.
Anul trecut a fost publicat volumul cu greutate Cecil Beaton at Home: an Interior Life, dedicat acestuia, de către Rizzoli. Cartea înrămează biografia snobului în cadrul celor mai mari (și mai puțin grandioase) case în care a locuit de-a lungul vieții sale la New York.
Beaton a crescut în timpul erei eduardiene a opulenței și a fost una dintre ființele tinere care au urmat o viață ca un cocktail de suprarealism și hedonism în continuarea Marelui Război. Ashcombe House, casa cea mai prețuită de acesta, în regiunea Wiltshire Downs din UK, este și locul în care și-a construit un dormitor în temă burlescă, după modelul unui circ de inspirație Rococo, cu un pat cu ramă în stil Boticelli, cu baldachin ca o scoică din mătase naturală drapată roșie și aurie. Deasupra patului stă o pictură înrămată reprezentând un trandafir care i-a fost dăruit în 1932 de către însăși Greta Garbo, cea care, mai târziu, i-a devenit iubită.
Cecil Beaton scria în 1972: „Gustul sparge întotdeauna orice regulă. El trebuie întotdeauna să se reînnoiască și să fie privit din noi perspective. Uneori, nu poate fi recunoscut, dar există o logică ascunsă în interiorul său. Evidentul devine vulgar – astfel că gustul trebuie să inventeze ceva ciudat despre el. Ceea ce este bun gust o dată devine prost gust altă dată. Unii se nasc fără el, dar nu poate fi aplicat din exterior. Oamenii ar trebui să înceapă să inventeze pentru ei înșiși – doar ceva «viu» poate fi cu adevărat plin de gust.”
Sursă foto: AnOther Magazine
