Ador proiectele care implică crearea unui obiect din mâinile proprii, adică tot ce ține de DIY, lucru manual, renovare, restaurare, reciclare, re-, re-, re-. 🙂
Iar acest tutorial îmi este cu atât mai drag, pentru că e ușor și la îndemâna absolut oricui. Și implică obiecte pe care cu siguranță le avem și noi în casă / ori de care putem face rost cu mare ușurință și cărora le poți da o față nouă și un farmec absolut aparte: borcane. Dacă nu vrei să folosești un borcan mai special pe care îl ai în casă, cu o formă mai aparte etc., poți să cumperi cu ușurință unul foarte drăgălaș, mai special și să te pui pe treabă.
Astăzi m-am gândit la… felinare din borcane. Și pentru că aveam niște pietre din sticlă cumpărate de mai de mult și am tot găsit pe net n proiecte cu ele din care să mă inspir, am zis că pot foate ușor să fac un proiect de tipul felinare din borcane cu pietre decorative. Și chiar e simplu.
Pentru acest tutorial, ai nevoie de:
- borcane din sticlă
- pietricele decorative din sticlă – se găsesc de regulă în magazine gen Jumbo (eu le am din Kaufland, de ex.)
- pistol de lipit cu silicon
- lumânări tip pastilă sau lumânări electrice cu baterii
- capace de borcane decorative sau capace cu încărcare solară de lămpi – borcan cu capac cu LED cu încărcare solară
Pașii de urmat în realizarea unor felinare decorative din borcane cu pietricele de sticlă sunt foarte simpli:
- Lipește pietricelele de borcan cu ajutorul unui pistol de lipit. Încearcă să acoperi cu astfel de pietre cât mai mult din suprafața borcanului.
- Aprinde lumânarea – naturală sau cu baterii – și plaseaz-o în interiorul borcanului / borcanelor decorative.
- Pune capacul borcanului dacă ai o lumânare electrică/pe baterii – capacul cu încărcare. Dacă utilizezi lumânări cu flacără reală, lasă borcanul descoperit, altfel flacăra se va stinge de la lipsa oxigenului. Pune capacul borcanului doar când nu ai nicio lumânare aprinsă în el, pentru a evita adunarea prafului și a insectelor în interiorul borcanului.
Pont: În loc de pietre decorative, poți utiliza chiar și flori, frunze și petale uscate parfumate de decor, tip potpourri. 😉
Aceste felinare din borcane decorate sunt perfecte pentru lumina difuză de interior, ca lămpi de veghe înainte de somn, când vei să stai în pat să te relaxezi citind o carte înainte de somn. De asemenea, sunt foarte drăguțe și ca lanterne afară, în grădină sau în verandă, dacă stai la casă. Pietricelele decorative lipite de borcan îl fac destul de greu astfel încât să nu fie răsturnat de vânt.
Cu cât e mai întuneric, cu atât aceste felinare din borcane decorate cu pietricele arată mai bine. În plus, dacă găsești pietricele colorate, vei face totul să arate și mai wow. Dcă ești însă adepta/adeptul simplității, alege pietricele decorative din sticlă transparente/incolore.
Acesta e de departe unul dintre cele mai simple tutoriale pe care le-am testat și foarte rapid de pus în practică. Nu consumă timp, nervi, materiale prea scumpe. E ieftin și foarte drăguț produsul finit! Testează-l cu încredere!
2 comentarii la „Felinare din borcane – tutorial DIY”