Oamenii de știință susțin că avem un corp care sintetizează aproximativ o sută de hormoni și că 6 dintre ei sunt importanți pentru frumusețea feminină.

Aceștia contribuie la elasticitatea pielii noastre, pentru a ne păstra tinerețea, și chiar ajută în plus la starea noastră de bine.

Cu toate acestea, din motive necunoscute, uneori corpul nostru eșuează, nivelul de hormoni scade, iar noi începem să îmbătrânim prematur. Vestea bună este că există metode fiabile pentru a restabili echilibrul de hormoni

Estrogenul

Estrogenul face ca celulele fibroblaste să producă colagen și elastină. Atunci când nivelul acestui hormon scade, apar ridurile, ovalul feței devine inegal.

Cu toate acestea, nu este vorba doar despre piele – nivelul de estrogen este mai scăzut cu cât corpul se uzează mai repede. Cum se ridică nivelul de estrogen?

  • Alimente: laptele de soia, orezul brun, semințele de in, legumele proaspete și fructele. Oamenii de știință susțin că produsele din carne suprimă producția de estrogen. Din acest motiv, este mai bine să reduci consumul de proteine ​​animale.
  • Produse cosmetice: În mod specific, cremele care conțin fitoestrogeni. De exemplu, serurile și cremele cu rădăcină de lemn dulce luptă împotriva îmbătrânirii, deoarece acesta conține liquiritigenin – un antioxidant care stimulează producerea de colagen.
  • Aditivi alimentari. Fitoestrogenii sunt vânduți ca suplimente alimentare sub formă de trifoi roșu, oregano sau сohoș negru. Deși acestea nu sunt medicamente hormonale, este încă necesar să se consulte un medic înainte de a le lua.

Hormonul de creștere (somatotoprină)

Oamenii au tendința de a obține somatopauza cu înaintarea în vârstă. Atunci când nivelurile de somatotropină sunt reduse, ridurile încep să apară în cantități excesive, starea de spirit se deteriorează și scade rezistența.

Celebritățile de la Hollywood au început de mult să își injecteze hormoni de creștere.

Cu toate acestea, această metodă are o mulțime de efecte secundare neplăcute, cum ar fi umflarea, durerile de cap, și chiar creșterea necontrolată a oaselor și a organelor interne.

Cum se ridică nivelul de hormoni de creștere în mod natural?

  • Activitate fizica. Mersul pe jos, la o viteză de 2,5-3,5 mile pe oră, exerciții fizice cu greutăți (10-15 repetări). La început, lucratul cu gantere, apoi mersul pe jos. Desigur, mersul pe jos afara este cea mai bună opțiune.
  • Schimbările de temperatură. Vizitarea unei saune sau dușurile cu apă rece și caldă în același timp stimulează producerea de hormoni de creștere.
  • Suplimentele sportive. Gamma-aminobutiric (GABA) îmbunătățește somnul și crește nivelurile de somatotropină.

DHEA (dehidroepiandrosteron)

DHEA este un hormon care are efect calmant și antiîmbătrânire.

Dar problema este că corpul nostru îl produce numai până la vârsta de 30 de ani. După aceea, tonusul muscular începe să scadă, vasele de sânge devin mai fragile, iar pielea iși pierde elasticitatea.

Cum ai ridica nivelul său în mod natural?

  • Includerea grăsimilor sănătoase in dieta ta – corpul nostru produce DHEA datorită lor. Nucile, semințele, peștele gras, avocado conțin acizi grași polinesaturați esențiali și utili în acest sens.
  • Mănâncă produse bogate în proteine ​la micul dejun – acestea ajută în lupta împotriva modificărilor de dispoziție și stabilizează sistemul nervos la începutul zilei.

Melatonina

Melatonina reglează ritmul nostru de zi cu zi. Cu alte cuvinte, aceasta informează organismul că este timpul să se odihnească.

Toate procesele de reînnoire celulară se întâmplă în timpul somnului și dacă acesta este deranjat, oamenii încep să îmbătrânească prematur. Lipsa de melatonină duce la apariția ridurilor, pierderea părului și formarea de pete de pigment.

Cum se ridică nivelul de melatonină?

  • Alimente. Melatonina se găsește în banane, roșii, orez și porumb.
  • Alcoolul, fumatul și cafeina sunt contraindicate. Atunci când le consumi, producerea acestui hormon se oprește. Unele medicamente, cum ar fi beta-blocante, hipnotice și antiinflamatoarele au același efect.
  • Aditivi alimentari. Melatonina poate fi luată sub formă de pastile – și este vândută în mod liber în farmacii.

Unii experți susțin că avem nevoie de aceasta pentru a restabili în mod artificial lipsa de melatonină, după vârsta de 35 de ani. În orice caz, amintește-ți întotdeauna să consulți în prealabil medicul.

Cortizolul

Un nivel ridicat de cortizol, hormonul stresului, duce la îmbătrânirea prematură.

În funcție de tipul de piele, efectul negativ al cortizolului se manifestă în moduri diferite – de la o culoare gri a pielii la uscarea ei, la ridurile adânci și acnee. Acest hormon descompune fibrele de colagen.

Cum se reduce nivelul de cortizol?

  • Bea suficientă apă. Chiar și o ușoară deshidratare crește nivelul acestui hormon. Și un lucru mic, cum e un pahar de apă, te va ajuta să te relaxezi.
  • Suplimente alimentare cu rădăcină de trandafir reduc nivelul de anxietate și de cortizol.
  • Ascultă muzică bună. Oamenii de știință spun că terapia prin muzică scade nivelul de stres.
  • Meditația literalmente face ca nivelul de cortizol să scadă.

Tu îți urmărești nivelul hormonilor? Cum? Scrie-ne în comentarii, în josul paginii, sfaturile tale în această privință. Părerea ta contează mult pentru noi și cititorii noștri.

Sursă foto: Pexels/JJ Jordan

Un comentariu la „5 dezechilibre de hormoni care le fac pe femei să îmbătrânească prematur”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *