Dacă bei bere în general și știi că o ai mereu în frigider, nu doar la ocazii speciale, am să-ți dau o veste și mai bună: berea nu e excelentă doar pentru a fi băută rece, ci poate fi un salvator genial în cazul anumitor probleme cu care oricare dintre noi se confruntă din când în când. Dacă îți mai rămâne deci puțină bere și nu mai e bună de consum, nu o mai arunca. Căci, în afară de a o bea într-o zi de vară caniculară (și nu numai), berea mai ajută la:

  • Baie cu bere: Dacă pui două pahare de bere în apa de îmbăiat, te poți bucura de câteva dintre efectele vindecătoare ale berii. Hameiul dispune de unele proprietăți medicinale benefice pielii. Baia cu bere este un excelent remediu dacă ai pielea corpului uscată, fiind foarte hrănitoare. Mai mult, se consideră că ajută chiar și în cazul psoriazisului sau al altor boli ale pielii. Totodată, spălarea părului cu bere îl revitalizează, îl hrănește și îl face mai lucios. Berea are și rol de fixativ când te coafezi.
  • Îndepărtează petele. Dacă te-ai ales cu o pată pe una din piesele tale de îmbrăcăminte sau pe mai multe, o poți tampona și șterge cu o cârpă îmbibată în bere. Las-o apoi așa câteva ore, după care arunc-o în mașina de spălat.
  • Marinadă cu bere pentru a frăgezi carnea. Proprietățile ușor acide ale berii vor face carnea mai moale, fără să afecteze prea mult aroma acesteia. Marinează carnea cu bere pentru cel puțin câteva ore sau chiar o zi întreagă.
  • Capcană pentru dăunători: Nu doar oamenii iubesc berea, ci și unii dăunători, cum sunt insectele, melcii care îți invadează grădina, musculițele, viespile. Poți plasa în jurul casei câteva borcane sau farfurii cu bere și vei scăpa de melci. De musculițe și alte insecte dăunătoare poți scăpa dacă pui în casă un pahar/borcan cu bere, pe care îl acoperi cu o bucată de hârtie căreia i-ai făcut o micuță gaură. Insectele vor fi ademenite înăuntru, dar nu vor mai putea să iasă afară.
  • Berea curăță bijuteriile din aur: Cufundă-ți bijuteriile din aur în bere, apoi scoate-le și lustruiește-le ușor cu o cârpă uscată.
  • Berea redă strălucirea mobilei din lemn: Poți să-ți reînsuflețești mobila din lemn ponosită prin ștergerea ei cu mișcări de sus în jos cu ajutorul unei cârpe îmbibate în bere răsuflată (fără acid sau spumă).
  • Aluat cu bere: Berea care rămâne și nu mai poate fi consumată poate fi cu ușurință freutilizată la gătit. Sunt atâtea rețete care apelează la aluat din bere –  de exemplu, inele de ceapă scufundate în aluat cu bere ori pește prăjit în aluat cu bere – și lista poate continua. Berea te ajută și ca să realizezi cele mai pufoase clătite. Adaugă puțină când bații aluatul.

Sună bine, așa-i? Ah, și dacă bei bere în mod regulat, ar trebui să știi că berea îți menține sănătatea rinichilor, îmbunătățind funcționarea lor. Dacă ești proaspătă mămică, tot berea e utilă ca să generezi lapte matern pentru bebele tău. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *