Nu prea sunt cu fizica, partea tehnică și, mai exact, electricitatea, dar am descoperit un tutorial absolut fantastic care mă face să îmi doresc să învăț cât mai repede și astfel de lucruri. Pentru că nu mai e valabilă vorba aia „La ce-mi folosește mie să învăț x lucru sau să știu y chestie?”. Ei, uite că ajută să știm câte ceva din toate.

Am descoperit un proiect DIY, un tutorial grozav care implică și unele noțiuni tehnice de bază privind electricitatea, dar al cărui rezultat final arată absolut spectaculos. E o idee de decor minunată, ca de basm, pentru balconul tău sau pentru o verandă la casă. Ca pentru un colț acoperit degrădină la tine în casă, alături de o buturugă naturală. Pentru că imită foarte bine un decor ca de minigrădină sau livadă / pădurice, natural și feeric chiar. Dar poate face orice încăpere să capete un aer fresh, dar magic, ieșit din cotidian.

Tutorial video pentru decor natural magic ca de pădure fermecată

E vorba de un tutorial VIDEO pentru lampă de veghe cu ciupercuțe cu aspect foarte natural. Îți trebuie câteva elemente naturale, precum scoarță de copac, eventual cu ceva mușchi uscat peste, pentru un aer și mai feeric, dar și altele create să arate ca și cum ar fi de acolo, din pădure. Mă refer la niște „ciupercuțe” pe care le poți crea din silicon, ca și cum ar fi naturale, crescute chiar pe acea scoarță.

Nu explic prea multe legate de părțile și obiectele tehnice de care ai nevoie. Roagă eventual să te ajute un bărbat/băiat care a mai trecut pe la ore de atelier tehnic în liceu sau care pur și simplu le are cu noțiuni în genul. Cu siguranță te va ajuta la partea electrică acestei idei de decor care implică lumină electrică – lampă de veghe cu miniciupercuțe pe scoarță naturală de copac.

Mai multe despre cum se face poți vedea în acest video tutorial, dar nu pare foarte complicat.

Ce utilizare au minilămpile de veghe cu LED în formă de ciupercuțe pe scoarță de copac naturală?

Aceste minilămpi în formă de ciupercuțe cu lumini LED pe scoarță naturală de copac par foarte reale, sunt ușor de reprodus și aduc un farmec aparte casei tale, ca de povești, magic, încântător.

Poate că pare un proiect DIY mai complicat, la o primă vedere, însă e un tutorial video foarte ușor de urmărit și nu necesită, în fapt, extraordinar de multă știință. Sunt convinsă că în timp capeți experiență și îndemânare. Ca să reușești cu brio, să iasă un produs final profi de care să fii chiar tu surprins(ă), ai nevoie de mai multe încercări în timp, să descoperi unde greșești și cum să îmbunătățești. În fapt, să sudezi niște cabluri nu e chiar cea mai grea dintre științe. Doar experiență acumulată după mai multe încercări și… răbdare.

Ce îmi place la acest proiect pentru decor e că e de-a dreptul unic, cum nu am mai văzut, te atrage și e adorabil pentru colțul mai natural al casei / camerei tale sau al grădinii, acolo unde te relaxezi de fiecare dată. 😉 Fă-l să fie cu adevărat deosebit, relaxant, ca și cum ai fi în mijlocul naturii! 🙂 Dincolo de a fi o idee de decor diferită de ce am mai văzut, e și plină de farmec și relaxantă. Ca orice lampă de veghe, te face să te simți cozy în colțul tău personal, cu o carte în mână și un ceai sau vin bun.

Sincer, cred că dacă îți va reuși foarte bine, un astfel de obiect poate fi oferit cadou. Sau poți chiar să câștigi bănuți din vânzarea unor astfel de lămpi de veghe, dacă descoperi că devine un hobby și că te pricepi cu adevărat, iar rezultatele sunt mult peste așteptări.

Această idee de decor cu minilămpi în formă de ciupercuțe aduce un plus de natural și organic în casa ta, un colț de pădure, fără să fie neapărat nevoie de plante în plus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *