De când cu pandemia, m-am perfecționat în arta gătitului sau, oricum ar fi, petrec foarte mult timp în bucătărie, încercând preparate cât mai diverse. Multe sunt chestii noi, dar, orice iese, surprinde pe toată lumea, nu doar virtual, după ce ajung să le postez pe Instagram pe cele mai tentante.
Toți cunoscuții și familia se bucură de ele, dar tot astfel am realizat că… mi-ar cam trebui noi produse pentru aranjarea preparatelor nou încercate. Un nou set de veselă cu farfurii pentru fiecare tip de masă. Pentru că mesele evoluează, rețetele încercate sunt tot mai complexe, iar prezentarea rezultatelor finale în fața celui mai drag „juriu” trebuie să fie pe măsură.
Așa că m-am orientat spre câteva servicii de masă din porțelan, pentru veselă de calitate, trainică, pentru toate ideile minunate care vor veni în bucătărie. Iată-le mai jos!
Serviciu din porțelan alb cu margini albastre contrastante Villarte: cu 20 sau 44 piese
Eu am o slăbiciune pentru porțelăneria olandeză, albă, cu printuri albastre, contrastante. Și pentru azulejos – celebra faianțerie portugheză, în același nuanțe. de albastru superb, aprins.
Prin urmare, orice veselă amintind de astfel de elemente este mai mult decât bine-venită. Așa e și cu acest serviciu de masă din porțelan cu margini albastre, în pattern geometric.
Cel mai tare e că vine în două variante: set de farfurii și veselă în 20 de piese, pentru 6 persoane, sau în 44 de piese, pentru 12 persoane. Setul cel mare are și sosieră și un set de 2 recipiente pentru sare, respectiv piper.
Acest serviciu de masă este din porțelan tip Fine Bone China, un tip de porțelan la fabricarea căruia se folosește cenușa de oase. Este un porțelan de calitate foarte bună, întrucât are în compoziție ~38% cenușă din praf de oase. Ca idee, un porțelan autentic, calitativ, trebuie să conțină minimum 30% cenușă din oase.
Procesul de la originea porțelanului de oase se bazează pe cărbune de origine animală, lut, feldspat și cuarț. Baza e esențială, face distincția între porțelanul din os și alte porțelanuri. El rezultă prin arderea sa la temperaturi ridicate și a glazurii la temperaturi scăzute.
Cele două caracteristici de bază ale porțelanului osos:
- conținut de cenușă de oase de 30% sau mai mult (standard național în Marea Britanie, unde se produce o mare parte din astfel de porțelanuri);
- se recunoaște după arderea secundară (glazură). Potrivit standardului de porțelan din oase stabilit de Regatul Unit, el conține 30% fosfat tricalcic din oase de animale, iar produsul finit este translucid și se numește porțelan.
Serviciu de masă romantic din porțelan cu decor de trandafiri
Acesta e setul cel mai romantic și Shabby Chic, rustic așa, ca de cottage englezesc, care te face să te întorci în copilărie la porțelanurile bunicii sau să visezi la o masă ca pe vremuri, la bunici. În orice caz, orice masă arată excelent într-o astfel de veselă.
Setul se numește Bernadotte Rose și e foarte classy și delicat. Și mai tare, și acesta e disponibil în două variante: 20 de piese – pentru 6 persoane și 44 de piese – pentru 12 persoane.
Acesta are decor cu trandafiri delicați, romantici, care îi conferă un aer boem, vintage. Este un porțelan originar din Cehia.
Servicii de masă în decor baroc din porțelan superior
Rămânem tot în registrul unui decor cu iz antic, stil vintage și vă prezint aceste servicii de masă superbe în decor cu detalii baroc. Sunt boeme, elegante, rafinate.
Au un look nobil, aristocrat, pe care le văd ca într-o casă-muzeu, cu mobilă la fel de nobilă, din lemn masiv calitativ, cu înflorituri superbe.
Porțelanul e calitativ, de Cehia, cu decoruri aurii pe margine. Seturile de veselă pentru masă sunt disponibile în versiuni pentru 12 persoane.
Servicii de masă din porțelan de calitate în forme moderne pătrate
Nu doar amintirile din trecut și stilul vechi, romantic își găsesc locul în serviciile de porțelan. Ca toate, de fel, se adaptează vremurilor noastre și avem astăzi seturi de veselă din porțelan fin, calitativ, în stiluri moderne, actuale.
Am găsit astfel de servicii de masă din porțelan în forme pătrățoase, interesante; farfurii cu colțuri și forme curbate, deopotrivă, pentru adâncitură. O poezie a geometriei!
Și pe acestea le vei găsi în seturi pentru 6 persoane, precum și duble, pentru 12 persoane. Și da, sunt din porțelan calitativ de os, cu o compoziție de origine osoasă de aproximativ 38%. Sunt fabricate în China, după tehnicile porțelanului originar.
De ce servicii de veselă din porțelan?
Pentru mine, un set de farfurii și veselă din porțelan se leagă, personal, de amintirile din bucătăria mamei și a bunicilor.
Mereu, mesele cele mai importante în familie sau când sărbătoream ceva și ne adunam la petreceri acasă, cu prietenii familiei, mesele acestea erau servite în cele mai bune farfurii din porțelan.
Fiecare bunică a mea avea cel puțin un astfel de set complet de farfurii și veselă din porțelan, acela bun, pe care îl scoteau din dulapul din sufragerie, la sărbători.
Ai mei primiseră, drept cadou la nuntă, două servicii complete de masă din poțelan autentic de China. Încă le mai țin într-o vitrină cu iz vintage.
Așadar, nu doar că poate constitui un excelent cadou care să dăinuie în timp, dar un set de veselă din porțelan calitativ poate fi ceva care să creeze momente memorabile în familie, de prețuit.
Pentru astfel de clipe, aș alege oricând să am cel puțin un astfel de serviciu de masă din porțelan acasă!
În plus, datorită formulei sale unice, simple și clare, dar și pentru textura sa albă și delicată, porțelanul calitativ este de mult timp folosit de aristocrați din întreaga lume.
Tu ce părere ai? Cu ce seturi de masă ai amintiri frumoase? Pentru care ai opta oricând? Scrie-mi în secțiunea de comentarii din josul paginii! Contează mult părerea ta pentru noi.